Cistita
Afectiuni Urologice

Cistita

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Scris De:

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Cistita reprezintă inflamația vezicii urinare și este cauzată de o varietate de factori printre care infecțiile bacteriene, substanțele chimice sau administrarea anumitor tipuri de medicamente. Este una dintre cele mai frecvente infecții urinare afectând un procent semnificativ din populație, în special femeile. Se estimează că aproximativ 50-60% dintre femei vor experimenta cel puțin un episod de cistită la un moment dat în viața lor.

Există mai multe tipuri de cistită, fiecare având cauze și tratamente specifice. Clasificarea principală include cistita acută cu durată de câteva zile cauzată de obicei de un agent microbian și cistita interstițială de durată lungă cu patogenie insuficient elucidată. Alte tipuri apar din cauza expunerii la radiații, substanțe chimice sau medicamente.

Ce este cistita?

Cistita este cel mai frecvent tip de infecție a tractului urinar (ITU) și reprezintă inflamația vezicii urinare ca urmare a infecțiilor bacteriene sau expunerea la alți factori. Aceasta poate fi clasificată, în linii mari, ca fiind fie necomplicată, fie complicată. Pentru majoritatea persoanelor, cistita se rezolvă de la sine în câteva zile. Totuși, uneori poate fi necesar tratament pentru a ajuta la eliminarea acesteia și pentru a preveni complicațiile.

Apare în special la femei din cauza apropierea meatului uretral feminin de anus, uretrei scurte și lipsei estrogenului vaginal (postmenopauză), aproximativ o treime dintre femei s-au confruntat cel puțin o dată cu cistita până la vârsta de 24 de ani și jumătate până la 32 de ani.

Incidența cistitei simple la bărbați este relativ scăzută. Se estimează că este mai puțin de 10 cazuri pe an la 10.000 de bărbați sub 65 de ani.

https://bactolift.ro/cistita/

Care sunt tipurile de cistită?

Cistita poate fi clasificată în mai multe tipuri în funcție de diferite criterii, cel mai important fiind durata identificându-se cistita acută și cistita interstițială. Un alt criteriu este reprezentat de factorul care produce afecțiune aici remarcându-se cistita bacteriană, cea indusă de medicamente, de radiații sau de un corp străin și cistita chimică.

În funcție de durata și natura simptomelor și cauza subiacentă, cistita poate fi clasificată în:

Acută

Este o infecție a vezicii urinare care debutează brusc și se remite rapid sub tratament. Apare pe fondul unei infecții bacteriene cauzată de  Escherichia coli  (86%), speciile  Klebsiella (5%), Staphylococcus saprophyticus  (3%),  speciile Proteus  (3%),  speciile Enterobacter  (1,4%),  speciile Citrobacter (0,8%) sau  specii de Enterococcus  (0,5%).

Interstițială

Cunoscută și sub numele de ”sindromul durerii vezicii urinare” este o afecțiune care provoacă durere sau disconfort pe termen lung în vezică urinară și zona abdominală, împreună cu polakiurie și urgența micțională. Nu este cauzată de bacterii sau viruși, ci în schimb se crede că este cauzată de procese autoimune, ocluzii vasculare, factori hormonali sau psihogeni. Inițial, a fost considerată a fi o disfuncție și/sau o leziune a peretelui vezicii urinare. Cu toate acestea, cercetări recente au descoperit că mulți pacienți au o leziune subiacentă a mușchilor planșeului pelvin care contribuie la apariția acesteia sau exacerbează simptomele.

În funcție de factorul care duce la apariția boli se desprind mai multe tipuri:

Cistita bacteriană

Este cea mai comună formă și este cauzată de infecții bacteriene ale tractului urinar. Diagnosticul se bazează pe simptomele clinice și pe prezența bacteriilor în urină, confirmată prin culturi urinare, majoritatea fiind produse de E.Coli. Apare de obicei atunci când bacteriile din afara corpului intră în tractul urinar prin uretră și încep să se înmulțească. Cistita bacteriană este frecventă la femeile active sexual.

Cistită indusă de medicamente

Cistita indusă de medicamente reprezintă un tip de cistita neinfecțioasă relativ răspândită și apare din cauza anumitor agenți terapeutici urotoxici. Gravitatea poate varia de la caz la caz, de la simptome ușoare până la cazuri cu hematurie macroscopică. Cele mai cunoscute medicamente care induc cistită sunt chimioterapicele, ciclofosfamida și ifosfamida, ketamina, acidul tiaprofenic, penicilinele, inhibitorii punctelor de control imun, dar și altele precum antiinflamatoarele nesteroidiene, alopurinol, danazol, metaqualona, ​​metenamină mandelat, tacrolimus și tranilast au fost incriminate în apariția acestui tip de cistită.

Cistită indusă de radiații

Cistita prin radiații apare adesea ca urmare a radioterapiei pentru tratamentul cancerului în zona pelviană (prostată, col uterin, ovarian, vezică urinară). Radiațiile pot deteriora și/sau declanșa inflamații în vasele de sânge și țesuturile care susțin funcția vezicii urinare. Simptomele sunt variabile precum hematurie macroscopică, vezica urinară contractată, vezica nefuncțională, incontinență, necroză și chiar moarte. Intensitatea cistitei cu radiații depinde de locul în care a fost afectată vezica urinară, de rata dozei și de doza totală.

Cistită indusă de un corp străin

Cistita indusă de un corp străin poate apărea la pacienții care necesită utilizarea pe termen lung a unui cateter, la care sunt necesare stenturi sau intervenții cu instrumente endoscopice sau atunci când un alt corp străin ajunge în vezica urinară și produce inflamație. Diagnosticul poate necesita utilizarea examinărilor imagistice, cum ar fi ecografia sau cistoscopia, pentru a vizualiza corpul străin.

Cistită chimică

Cistita chimică apare la persoane foarte sensibile la anumite tipuri de substanțe chimice din diferite produse cum ar fi spumantele de baie, deodorante sau geluri intime. Substanțele chimice odată ajunse la vezica urinară pot provoca o relacție alergică și inflamație la acest nivel.

Care sunt cauzele cistitei?

Cauza cea mai frecventă este infecția bacteriană cu E. Coli sau alți agenți, dar și anatomia uretrei, activitatea sexuală, dezechilibrele hormonale, imunitatea organismului sau anumite manevre medicale pot duce la apariția cistitei.

Principalele cauze ale cistitei sunt:

  • Uropatogenii, precum E.Coli, Klebsiella sau Proteus
  • Uretra scurta
  • Activitatea sexuală
  • Igiena necorespunzătoare
  • Dezechilibrele hormonale
  • Sistemul imunitar compromis
  • Cateterele urinare

Dintre factorii favorizanți ai cistitei se remarcă:

  • Sarcina
  • Menopauza
  • Diabetul zaharat
  • Interferențele cu fluxul urinar (pietre la rinichi, prostată hipertrofiată)
  • Utilizarea spermicidelor pentru contracepție
  • Incontinența fecală
  • Alte afecțiuni sistemice sau ale aparatului urinar

Stresul poate cauza cistită?

Nu, stresul nu poate cauza în mod direct cistită, însă poate fi un factor favorizant pentru cistita interstițială.

Stresul nu poate cauza cistită acută, aceasta fiind produsă de un agent bacterian. Totuși, stresul poate fi implicat declanșarea cistitei interstițiale prin slăbirea sistemului imunitar sau în exacerbarea simptomelor acestei afecțiuni.

Cistita este contagioasă?

Cistita nu este contagioasă, nu poate fi transmisă prin contact direct sau prin raporturi sexuale.

Care sunt simptomele cistitei?

Simptomele cistitei includ disurie, polakiurie, incontinență urinară, urgență micțională, urină tulbure, dureri difuze, disconfort pelvin și uneori hematurie. La anumite persoane, în special la vârstnici, pot apărea febră, confuzie, delir.

Principalele simptome care pot apărea la persoanele care au cistită sunt:

  • Polakiurie
  • Disurie
  • Incontinență urinară
  • Urgență micțională
  • Urină tulbure
  • Durere suprapubiană
  • Disconfort pelvin
  • Hematurie
  • Urina urât mirositoare
  • Durere în timpul actului sexual
  • Febră
  • Fatigabilitate
  • Durere peniană la bărbați
  • Udare accidentală la copii 

Pe baza unei revizuiri sistematice care examinează istoricul și rezultatele examinării femeilor cu ITU necomplicată, combinația de disurie și polakiurie în absența secreției vaginale sau a iritației este foarte predictivă pentru cistita necomplicată (corelație de 90%). Simptomele pot fi subtile sau atipice la cei foarte tineri și foarte bătrâni. Urina tulbure sau un „miros urât” în absența altor semne sau simptome este în general insuficientă pentru a justifica un diagnostic de cistita.

Cât durează cistita acută?

În general, cistita poate să dureze 3-10 zile. Cistita acută poate să dureze o săptămână, dar cu tratament simptomele se pot remite rapid, în 1-2 zile. În cazul cistitei interstițiale evoluția acesteia se poate prelungi săptămâni, luni sau chiar ani, în cazurile complexe.

Care sunt tratamentele pentru cistită?

Tratamentele pentru cistită includ antibioticele și suplimentele alimentare pe bază de plante.

Selectarea unui antibiotic depinde de factorii de risc ai pacientului pentru infectarea cu mai multe organisme rezistente la medicamente. Pacienții care prezintă un risc scăzut de apariție a organismelor etiologice rezistente sunt tratați cu unul dintre agenții antimicrobieni de primă linie, care includ:

  • Nitrofurantoină – 100 mg de două ori pe zi timp de 5 până la 7 zile
  • Sulfametoxazol – trimetoprim – 2 comprimate de două ori pe zi timp de trei zile la femei și 5-7 zile la bărbați și copii
  • Fosfomicină – 3 g ca o singură doză orală

Ca tratamente adjuvante sau profilactice se folosesc medicamentele pe bază de plante care și-au demonstrat eficacitatea în cazul infecțiilor urinare, cum ar fi merișorul, uva ursi, mătase de porumb sau echinaceea.

Care sunt complicațiile cistitei?

Complicațiile cistitei acute simple sunt relativ rare, în afară de recidiva ITU, dar lăsată netratată aceasta poate duce la pielonefrită (infecția rinichilor), apariția hematuriei, insuficiență renală, prostatită cronică, abces renal, tromboza venei renale, septicemie.

  • Infecția rinichilor (Pielonefrita) – O infecție a vezicii urinare netratată poate duce afectare renală. Infecțiile renale pot afecta definitiv rinichii și necesită tratament imediat pentru prevenirea septicemiei.
  • Hematurie – Apare când inflamația și infecția vezicii urinare duc la iritarea și  lezarea vaselor de sânge mici din peretele vezicii urinare rezultâd apariția de sânge în urină. Hematuria poate fi fie macroscopică, când sângele este vizibil cu ochiul liber și dă urinei o culoare roz, roșie sau maronie, sau microscopică, când prezența sângelui este detectabilă doar prin analize de laborator.

Cum se diagnostichează cistita?

Diagnosticul de cistită se formulează pe baza examenului clinic, sumarului de urină, uroculturii și evaluărilor imagistice.

Diagnosticul clinic de cistită se face la un pacient care prezintă semne și simptome clasice (adică disurie, frecvență urinară, urgență și/sau durere suprapubiană). Pentru femeile care au simptome urinare atipice, diagnosticul este susținut de prezența piuriei și bacteriuriei la analiza și/sau cultură de urină. Piuria, care este prezența a cel puțin 10 leucocite într-un eșantion de urină, este aproape întotdeauna prezentă. Absența piuriei sugerează un diagnostic alternativ.

Un test cu benzi reactive pozitiv pentru esteraza leucocitară sau nitriți este util și confirmă diagnosticul la pacienții cu simptome tipice de cistită acută. Cu toate acestea, un test negativ nu exclude un diagnostic de ITU.

Este recomandat să se recolteze o probă de urină pentru analize (sumar de urină și urocultură) înainte de a începe tratamentul cu antibiotice. O urocultură este benefică pentru identificarea agenților patogeni etiologici și pentru determinarea profilurilor de susceptibilitate antimicrobiană. Mai mare sau egal cu 100.000 CFU (unități formatoare de colonii)/mL indică bacteriurie relevantă clinic, dar creșterea mai mare sau egală cu 1.000 CFU este considerată semnificativă la bărbați și din probe obținute prin cateterizarea directă a vezicii urinare. Mai puțin de 100.000 CFU/mL nu exclude o infecție urinară.

În cazurile de cistită acută necomplicată, totuși, uroculturile sunt adesea considerate inutile și nu se fac în mod obișnuit, deși pot fi de mare ajutor la pacienții cu simptome persistente și susceptibili la eșec terapeutic, mai ales având în vedere ratele în creștere ale rezistență la antibiotic.

Pacienții cu cistita complicată care nu răspund după 48 până la 72 de ore de tratament antimicrobian adecvat vor necesita o evaluare suplimentară prin:

  • Cistoscopia – Cistoscopia este o procedură care permite vizualizarea directă a interiorului tractului urinar, inclusiv vezica urinară, folosind un instrument subțire și flexibil numit cistoscop.
  • Examinări imagistice – Acestea pot fi sub formă de tomografie computerizată (CT) sau ultrasonografie. Imagistica CT este de obicei testul de elecție și este mai sensibilă în detectarea proceselor anormale care pot interfera cu răspunsul la tratament, cum ar fi obstrucția urinară, pietrele, diverticulii sau formarea abceselor. Ecografia rinichilor, poate fi adecvată la pacienții care ar trebui să minimizeze expunerea la radiații sau să evite în alt mod imagistica.

Cistita este același lucru cu infecția urinară?

Cistita nu este același lucru cu infecția urinară, cistita este un tip specific de infecție urinară. Termenul de infecție urinară se referă la toate infecțiile care afectează aparatul urinar (uretră, vezică urinară, uretere, rinichi), în timp ce cistita se referă la inflamația vezicii urinare cauzată de o infecție.

Ce este cistita cu hematurie?

Cistita cu hematurie este o complicație a cistitei și se referă la inflamația vezicii urinare însoțită de prezența sângelui în urină. Hematuria poate să fie microscopică, se vede doar la microscop sau macroscopică determinând schimbări ale culorii urinei în roz, roșu sau maro.

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Medic rezident Psihiatrie la SCJU Constanța. Am absolvit Facultatea de Medicină din Brașov. În perioada studenției am fost implicată activ în proiectele asociațiilor studențești, atât la nivel local, ocupând diferite poziții, cea mai importanta cea de Vicepreședinte Relații Interne, cât și la nivel național. Am făcut parte din echipa de organizare a primei ediții a Congresului Medical pentru Studenti și Tineri Medici din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?