Rezistenta La Antibiotice
Afectiuni Urologice

Rezistenta La Antibiotice

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Scris De:

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Rezistența la antibiotice apare atunci când bacteriile nu mai răspund la medicamentele antimicrobiene fiind un proces natural care se întâmplă în timp, prin modificările genetice suferite de către agenții patogeni.

Acest fenomen cu impact major la nivel global apare din cauza utilizării greșite sau excesive a antibioticelor și capacității bacteriilor de a dobândi rezistență sau de a o transmite între ele, producând infecții grave și dificil de tratat.

Cele mai frecvente bacterii rezistente la antibiotice sunt: Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), Enterococcus rezistent la vancomicină (VRE), Mycobacterium tuberculosis multirezistent la medicamente (MDR-TB);, Enterobacteriaceae rezistente la carbapeneme (CRE).

Pentru tratamentul infecțiilor cu bacterii rezistente este necesară efectuarea antibiogramei, o analiză care identifică agentul patogen și antibioticul la care acesta este sensibil. Au proprietăți antimicrobiene și se pot folosi ca adjuvante ale antibioticelor de ultimă instanță, uleiurile esențiale cu extract de cuișoare, cimbru sau oregano. În plus, practicile adecvate de igienă, utilizarea corectă a medicamentelor și dieta echilibrată pot ajuta la combaterea și prevenirea rezistenței la antibiotice.

Agenții patogeni incriminați pentru dezvoltarea rezistenței la antibiotice sunt bacteriile, acestea producând infecții cu diferite localizări, cum ar fi la nivelul tractului urinar, respirator și la nivelul pielii.

Ce este rezistența la antibiotice?

Rezistența la antibiotice este capacitatea naturală sau dobândită a unui microorganism de a rezista efectelor unuia sau mai multor antibiotice.

Rezistența la antibiotice este una dintre principalele probleme de sănătate publică ale secolului 21. Amenință prevenirea și tratarea eficientă a unei game din ce în ce mai mari de infecții cauzate de microorganismele patogene care nu mai sunt susceptibile la medicamentele comune folosite pentru a le trata, crescând riscul de răspândire a bolilor, complicații, dizabilitate și deces.

Cat de comuna este rezistenta la antibiotice?

Rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea publică la nivel global. În anul 2019, rezistența în sine a dus la cel puțin 1,27 milioane de decese la nivel mondial și infecțiile cu agenți patogeni rezistenți s-au asociat cu aproape 5 milioane de decese.

 În Statele Unite, sunt raportate peste 2,8 milioane de infecții rezistente la antibiotice în fiecare an. Conform unui raport din 2019 al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, peste 35.000 de persoane pierd viața anual din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice.

În Europa, în 2020, infecțiile rezistente la antibiotice au fost raportate la peste 800.000 persoane,  pneumonia, septicemia și infecțiile intraabdominale fiind cele mai frecvente.

Conform rapoartelor recente, procentul de rezistență la antibiotice la diverse tipuri de bacterii și infecții în România este în continuă creștere. În cadrul conferinței ”Antibioticele între acces și exces, utilizăm responsabil – oprim rezistența” dr. Roxana Șerban, coordonatorul Programului de infecţii nosocomiale din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) a declarat că în anul 2020, procentul de rezistență la antibiotice în mediul spitalicesc a fost de aproximativ 55,1%, ceea ce situează România pe locul al doilea în Uniunea Europeană în acest domeniu, cu o diferență de aproape 20% față de media europeană.

Bacteriile cu cea mai mare rezistență în România sunt Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, România ocupă locul 2 în UE pentru aceste bacterii, Acinetobacter spp. și Enterococcus faecium, România ocupând locul 3, respectiv 5 în UE în cazul lor.

Cum devine o bacteria rezistenta la antibiotice?

O bacterie devine rezistentă la antibiotice prin dezvoltarea unor mecanisme de apărare împotriva antibioticelor. Aceste mecanisme sunt de mai multe tipuri, unele țin de genetica bacteriilor, iar altele de căile biochimice implicate.

Bacteriile folosesc două strategii genetice majore pentru a se adapta:

  • Rezistența prin mutații genetice care implică apariția de mutații în genele bacteriene afectând modul în care antibioticele acționează. Aceste mutații pot determina schimbări în ținta antimicrobiană, scăderea absorbției medicamentului sau activarea mecanismelor de extruzie care elimină antibioticul din celulă. Deși mutațiile pot fi necesita o cantitate mare din punct de vedere energetic pentru bacterii, ele pot conferi o supraviețuire sporită în prezența antibioticelor.
  • Transferul orizontal de gene (HGT) care implică achiziționarea de material genetic străin conținând genele de rezistență la antibiotice. Poate avea loc prin trei mecanisme principale: transformare, transducție și conjugare bacteriană. Plasmidele și integronii sunt elemente genetice mobile care facilitează transferul de gene de rezistență. Prin intermediul transferului orizontal de gene, bacteriile pot obține rapid și eficient genele de rezistență la antibiotice de la alte bacterii din mediu sau chiar din alte specii bacteriene.

În funcție de calea biochimică implicată, există mai multe mecanisme prin care apare rezistența la antibiotice:

  • Modificări ale moleculelor antimicrobiene pentru a le face ineficiente. Se realizează, de obicei, prin enzime specializate care acționează asupra moleculelor medicamentului, schimbându-le structura chimică într-o formă care nu mai poate interacționa eficient cu ținta sa în celulă.
  • Prevenirea atingerii țintei antibiotice prin reducerea permeabilității membranei celulare pentru antibiotic sau prin utilizarea unor pompe de eflux care elimină activ medicamentul din interiorul celulei, menținând astfel nivelurile acestuia la un minim eficient.
  • Modificări și/sau ocolire a locurilor țintă în celulă pentru situațiile în care bacteriile nu pot împiedica complet intrarea antibioticului în celulă. Acest mecanism implica schimbări genetice care alterează structura sau funcția țintelor antibioticului, făcându-le mai puțin susceptibile la acțiunea acestuia.
  • Rezistență datorată proceselor globale de adaptare celulară cum ar fi schimbări în metabolismul global al celulei sau în modul în care aceasta răspunde la stresul indus de antibiotic. Aceste mecanisme pot afecta indirect eficacitatea antibioticelor, făcând bacteriile mai rezistente la acțiunea acestora.

Care sunt cauzele rezistenței la antibiotice?

Criza rezistenței la antibiotice a fost atribuită mai multor cauze, atât unele care țin de antibiotice printre care se numără utilizarea greșită sau excesiva a acestor medicamente, cât și unele care au legătură cu capacitatea bacteriilor de a dobândi rezistență și transmiterea acesteia între ele.

Utilizarea incorectă a antibioticelor

Utilizarea greșită a antibioticelor este recunoscută ca fiind una dintre principalele cauze ale creșterii rezistenței bacteriene la aceste medicamente esențiale. Prin utilizare greșită se înțelege atât prescrierea antibioticelor când acestea nu sunt necesare (de exemplu, pentru infecții virale care nu vor răspunde la tratamentul cu antibiotice), cât și nerespectarea recomandărilor privind dozajul sau durata tratamentului.

Studiile sugerează că între 30% și 50% din prescrierile de antibiotice pot fi inadecvate sau nejustificate, cu o precizie insuficientă în ceea ce privește alegerea medicamentului, dozajul sau durata terapiei. Această abordare favorizează dezvoltarea și răspândirea tulpinilor de bacterii rezistente, transformând infecțiile odată tratabile în amenințări serioase pentru sănătate.

Concentrațiile de antibiotice subinhibitoare și subterapeutice pot promova dezvoltarea rezistenței la antibiotice prin susținerea modificărilor genetice, cum ar fi modificări ale expresiei genelor, transfer orizontal de gene și mutageneza. S-a demonstrat că nivelurile scăzute de antibiotice contribuie la diversificarea tulpinilor bacteriene precum Pseudomonas aeruginosa, iar concentrațiile subinhibitoare de piperacilină și/sau tazobactam induc modificări proteomice ample la Bacteroides fragilis.

Utilizarea excesiva a antibioticelor

Utilizarea excesivă a antibioticelor reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică, contribuind semnificativ la apariția și răspândirea rezistenței la antibiotice. Încă din 1945, Sir Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, a avertizat asupra pericolului abuzului de antibiotice, prezicând că acesta va duce la o eră a rezistenței.

Studiile epidemiologice au confirmat o relație directă între consumul de antibiotice și creșterea numărului de tulpini bacteriene rezistente, acest fenomen fiind accentuat de prescripția excesivă și utilizarea necorespunzătoare a acestor medicamente.

Consumul de antibiotice este alarmant la nivel global fiind favorizat de  accesul necontrolat la medicamente, inclusiv prin vânzarea fără prescripție și comerțul online.

Rezistența spontană

O cauză de apariție a rezistenței la antibiotice este rezistența spontană dobândită de bacterie prin mutații genetice. Multe antibiotice funcționează prin inactivarea unei proteine ​​bacteriene esențiale. Modificarea genetică poate elimina această proteină. De asemenea, mutațiile proteinei țintă pot împiedica legarea antibioticului sau, dacă se leagă, împiedică inactivarea proteinei țintă.

Modificarea genetică poate duce, de asemenea, la creșterea producției de enzimă țintă a antibioticului, astfel încât să fie prea multe și antibioticele să nu le poată inactiva pe toate. Alternativ, bacteria poate produce o enzimă de inactivare a antibioticelor. De asemenea, bacteria poate modifica permeabilitatea membranei celulare sau a peretelui la antibiotic.

Rezistența transmisă

Altă cauză prin care este favorizată apariția rezistenței la antibiotice este prin rezistența transmisă. Acest fenomen implică transferul genei rezistente la antibiotice existentă de la o bacterie către alta prin diverse mecanisme, cum ar fi conjugarea, transducția și transformarea.

Această formă de rezistență facilitează răspândirea rapidă a caracteristicilor de rezistență între diferite tulpini și specii de bacterii, chiar și în absența unui istoric direct de expunere la antibiotice.

Bacteriile rezistente devin capabile să supraviețuiască și să se înmulțească în prezența antibioticelor, diminuând eficacitatea tratamentelor standard și impunând nevoia de a dezvolta noi strategii terapeutice.

Cine este cel mai expus la infecțiile rezistente la antibiotice?

Infecțiile rezistente la antibiotice pot afecta orice persoană, dar nou-născuții, vârstnicii sau cei cu un sistem imunitar compromis pot fi mai expuși la aceste infecții.

Infecțiile rezistente la antibiotice tind să afecteze mai mult persoanele vulnerabile sau care trăiesc în anumite condiții de viață, printre acestea se numără:

  • Bebelușii, în special cei născuți prematur
  • Adulți peste 65 de ani
  • Persoane care se confruntă cu lipsa unui adăpost sau care trăiesc în condiții de aglomerație
  • Persoanele care au un sistem imunitar compromis
  • Persoanele care iau antibiotice pe termen lung
  • Persoanele spitalizate
  • Persoanele care călătoresc în zone cu rezistență ridicată la antibiotice

Care sunt bacteriile rezistente la antibiotice?

Conform unei liste publicate de OMS, mai multe tipuri de bacterii dezvoltă rapid rezistență la antibiotice și aceste bacterii au fost clasificate în trei grupuri prioritare:

Prioritate critică:

  • Acinetobacter baumannii, rezistent la carbapenem – Este o bacterie asociată cu infecții nosocomiale, adesea implicate în pneumonii asociate ventilatorului, septicemii și infecții ale rănilor.
  • Pseudomonas aeruginosa, rezistent la carbapenem – Cunoscută pentru capacitatea de a cauza infecții severe în rândul pacienților cu sistem imunitar compromis. Aceasta include infecții ale plămânilor, ale tractului urinar și arsuri.
  • Enterobacteriaceae, rezistente la carbapenem, producătoare de ESBL – Include E. coli și Klebsiella pneumoniae, care pot cauza infecții urinare, septicemie și pneumonie. Rezistența la carbapeneme și producerea de ESBL fac tratamentul dificil și limitat.

Prioritatea mare:

  • Enterococcus faecium, rezistent la vancomicină – Cauzează septicemie, infecții ale tractului urinar și ale rănilor, mai ales în spitale.
  • Staphylococcus aureus, rezistent la meticilină, intermediar și rezistent la vancomicină – Provoacă infecții ale pielii, pneumonie și septicemie.
  • Helicobacter pylori, rezistent la claritromicină – Este un factor de risc major pentru ulcerele gastrice și cancerul gastric, tratamentul standard include utilizarea claritromicinei, dar creșterea rezistenței la acest antibiotic complică eradicarea bacteriei.
  • Campylobacter spp., rezistente la fluorochinolone – Principala cauză a gastroenteritelor bacteriene.
  • Salmonellae, rezistente la fluorochinolone – Cauzează toxiinfecții alimentare și febra tifoidă.
  • Neisseria gonorrhoeae, rezistent la cefalosporine și la fluorochinolone – Este agentul care cauzează gonoreea, o boală cu transmitere sexuală.

Prioritate medie

  • Streptococcus pneumoniae, penicilină-non-susceptibil – Cauzează pneumonii, meningite și otite. Rezistența la penicilină necesită utilizarea altor antibiotice.
  • Haemophilus influenzae, rezistent la ampicilină – Provoacă infecții ale tractului respirator și meningite. Rezistența la ampicilină complică tratamentul.
  • Shigella spp., rezistente la fluorochinolone – Cauzează dizenterie bacilară. Rezistența la fluorochinolone limitează opțiunile de tratament.

În plus, Mycobacterium tuberculosis multirezistent la medicamente (MDR-TB) ocupă o poziție unică în această listă deoarece OMS tratează tuberculoza separat de celelalte bacterii rezistente la antibiotice, dată fiind specificitatea patogenului și a bolii pe care o cauzează.

Ce tratamente exista pentru bacteriile rezistente la antibiotice?

Opțiunile de tratament sunt adesea limitate. Se încearcă un tip de antibiotic de rezervă, cum ar fi carbapenemele care funcționează bine împotriva bacteriilor rezistente sau o combinație de medicamente, pentru a trata infecția. Există anumite uleiuri esențiale, cum ar fi cele de cuișoare, cimbru sau oregano care și-au dovedit eficacitatea și pot fi încercate în tratamentul infecțiilor multirezistente.

Antibiotice de rezervă

Antibioticele de ultimă instanță sunt utilizate ca soluție de rezervă pentru tratarea infecțiilor provocate de bacteriile rezistente la antibioticele convenționale. În această categorie intră: carbapenemele (cum ar fi Meropenemul), glicopeptidele (precum Vancomicina), polimixinele ( de exemplu Colistina),  linezolida, tigeciclina, daptomicina.

Este necesară prudență în administrarea acestor medicamente deoarece anumite bacterii au început să dezvolte rezistență și la acestea. Un raport a arătat că în 2015, rezistența la antibiotice a continuat să crească pentru majoritatea bacteriilor și antibioticelor aflate sub supraveghere. În Uniunea Europeană procentul mediu de rezistență la carbapenem la Klebsiella pneumoniae a crescut de la 6,2% în 2012 la 8,1% în 2015, iar rezistența combinată la carbapenemi și polimixine (de exemplu, colistina) a fost uneori raportată.

Ulei esential de cuișoare

Un tratament adjuvant pentru infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice ar putea fi uleiul esențial de cuișoare. Extras din mugurii florali ai arborelui de cuișoare (Syzygium aromaticum), este folosit în medicina tradițională pentru tratarea diferitelor infecții fiind cunoscut pentru proprietățile sale antiseptice, analgezice și antibacteriene remarcabile datorate conținutului bogat în eugenol, un compus fenolic cu efecte puternice antiinflamatorii și antimicrobiene.

Uleiurile esențiale de cuișoare și scorțișoară s-au dovedit a fi agenți antibacterieni eficace, demonstrând o înaltă activitate antibacteriană împotriva izolatelor producătoare de ESBL E. coli și K. pneumoniae conform studiului „Activitatea antibacteriană a uleiului esențial de cuișoare (Syzygium aromaticum) și scorțișoară (Cinnamomum burmannii) împotriva bacteriilor producătoare de beta-lactamaze cu spectru extins” publicat de Elgio Venanda Ginting în 2021.

Ulei esențial de cimbru

Uleiul esențial de cimbru, derivat din florile diferitelor plante aparținând genului Thymus ar putea fi folosit ca terapie adjuvantă în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.

Uleiul de cimbru este un amestec complex de cel puțin 70 de specii moleculare diferite care exercită o serie de proprietăți terapeutice antimicrobiene, antitumorale, antifungice, antiparazitare, antioxidante și antiinflamatorii). Compușii fenolici precum carvacrolul și timolul s-au remarcat ca fiind principalele componente care justifică înalta activitate antimicrobiană și antioxidantă a uleiului esențial de cimbru.

Uleiul esențial de cimbru a inhibat puternic creșterea tulpinilor clinice a bacteriilor rezistente la multiple medicamente, precum Staphylococcus, Enterococcus, Escherichia și Pseudomonas, conform studiului „Activitatea antimicrobiană a uleiului esențial de cimbru împotriva tulpinilor bacteriene clinice rezistente la multiple medicamente” publicat de Monika Sienkiewicz în 2012.

Ulei esential de oregano

O altă alternativă terapeutică naturală este utilizarea uleiului esențial extras din oregano, care are un efect inhibitor asupra unei varietăți de bacterii și are un spectru larg de proprietăți antibacteriene.

Principalele componente ale uleiului esențial de oregano, constituind aproximativ 78-85%, sunt carvacrolul și timolul, care au activități biologice puternice, inclusiv antiinflamatorii, antibacteriene și antioxidare. În plus, alți constituenți minori, cum ar fi hidrocarburile monoterpene γ-terpinenul și p-cimenul, contribuie, de asemenea, la activitatea antibacteriană a uleiului.

Uleiul esențial de oregano a fost eficient împotriva a 13 tulpini de bacterii multirezistente precum A. baumannii, P. aeruginosa, S. aureus, a distrus biofilmele formate de bacterii și nu s-au raportat dovezi ale dezvoltării rezistenței la acesta, conform studiului „Proprietatea bactericidă a uleiului de oregano împotriva izolatelor clinice multirezistente” publicat de Min Lu în 2018.

Cum putem combate rezistența la antibiotice?

Rezistența la antibiotice este o problemă de sănătate publică globală și poate fi combătută cu ajutorul descoperirii de noi agenti antimicrobieni, dar și prin respectarea unor reguli de igienă, utilizarea corectă a antibioticelor și adoptarea unei diete echilibrate.

Practici bune de igienă

Practicile bune de igienă sunt unele dintre cele mai simple și mai eficiente metode de reducere a infecțiilor și luptei împotriva rezistenței la antibiotice

Igiena adecvată a mâinilor este cea mai ușoară, eficientă și ieftină modalitate de protecție, se recomandă spălarea regulată și corectă a mâinilor cu apă și săpun pentru cel puțin 20 de secunde, în special înainte de a mânca, după folosirea toaletei, după tuse sau strănut și după contactul cu animale sau deșeuri.

S-a dovedit că rata infecțiilor nosocomiale și bacteriilor rezistente la antibiotice scade atunci când se respectă igiena mâinilor.

Alte practici de igienă care pot fi de folos în combaterea rezistenței la antibiotice se referă la utilizarea dezinfectanților pe bază de alcool, folosirea măștilor sau altor echipamente de protecție în unitățile spitalicești și evitarea contactului direct cu persoanele infectate.

Utilizarea corectă a antibioticelor

Una dintre măsurile de combatere care trebuie adoptată la nivel global este utilizarea corectă și strictă a antibioticelor. Se recomandă adoptarea unor principii generale în ceea ce privește prescrierea și administrarea antibioticelor, precum:

  • Prescrierea antibioticelor numai atunci când sunt necesare, pe baza unui diagnostic clar al unei infecții bacteriene și în alegerea celui mai eficace tratament în funcție de de sensibilitatea specifică a bacteriei cauzatoare.
  • Evitarea utilizării antibioticelor cu spectru larg.
  • Educarea pacientului cu privire la evitarea automedicației, respectarea dozei recomandate și a duratei terapiei.
  • Informarea despre importanța utilizării corecte a antibioticelor, inclusiv finalizarea schemei terapeutice chiar și atunci când simptomele dispar.

Dietă echilibrată

Adoptarea unei diete echilibrate poate fi benefică în menținerea sănătății microbiomului intestinal, care la rândul său poate influența pozitiv sistemul imunitar și poate reduce necesitatea utilizării antibioticelor. Se recomandă o dietă bogată în fibre, proteine, grăsimi sănătoase, vitamine și minerală, pre și probiotice.

Studiul  „Asocierea dintre dietă și rezistența la antimicrobiene la adulții sănătoși din SUA” publicat de Andrew Oliver în 2022 a constatat că indivizii care consumau alimente diverse și bogate în fibre aveau mai puține gene de rezistență la antibiotice (ARG) în microbiomul lor intestinal. Acest lucru sugerează că alegerile dietetice joacă un rol semnificativ în influențarea abundenței ARG-urilor la adulții sănătoși, oferind potențial o strategie de combatere a rezistenței la antibiotice prin dietă.

Analiza microbiomului intestinal și a profilurilor ARG a arătat o corelație între dietă și compoziția microbiomului intestinal. În mod specific, dietele mai bogate în fibre au fost asociate cu o abundență mai mică a ARG-urilor și o creștere în anaerobi obligatorii, în special din familia Clostridiaceae, care sunt benefice pentru sănătatea intestinului.

Așadar, o dietă echilibrată, bogată în fibre nu influențează doar sănătatea generală a microbiomului intestinal, dar poate juca și un rol în reducerea rezistenței antimicrobiene.

Ce rol are antibiograma în rezistență la antibiotice?

Antibiograma este o tehnică de microbiologie care oferă informații specifice cu privire la rezistența unei bacterii la anumite clase de antibiotice și joacă un rol important în combaterea rezistenței la antibiotice.

Cu ajutorul antibiogramei se identifica antibioticul potrivit pentru tratarea unei infecții bacteriene, alegându-se cel la care agentul patogen are cea mai mare sensibilitate și astfel se evită utilizarea unui medicament ineficient.

În plus, antibiogramele seriate identifică tendințele de rezistență la nivel local, regional și național oferind date statistice importante.

Deși este o analiză importantă, rezultatele ”in vitro” nu coincid întotdeauna cu efectele înregistrate ”in vivo”.

Ce organisme devin rezistente la antibiotice?

Antibioticele sunt medicamente care tratează infecțiile bacteriene, prin urmare bacteriile sunt organismele care pot dezvolta rezistență la această clasă farmacologică. Asemănătoare cu rezistența la antibiotice, este rezistența la antivirale, antimicotice și antiparazitare care apare la alți agenți patogeni (virusuri, fungi, paraziți).

Virusuri

Virusurile pot dezvolta rezistență la medicamentele antivirale, un fenomen similar rezistenței la antibiotice întâlnit în cazul bacteriilor. Virusurile suferă mutații genetice care le permit să supraviețuiască și să se înmulțească chiar și în prezența unui tratament antiviral.

Mecanismele prin care virusurile devin rezistente includ modificarea țintei moleculare a medicamentului în virus, reducerea capacității medicamentului de a pătrunde în celula infectată, sau creșterea eficienței cu care virusul elimină medicamentul din interiorul celulei.

Virusurile rezistente la tratament includ: HIV (Virusul Imunodeficienței Umane), virusul hepatitei B și C, virusul gripal, virusul respirator sincițial și virusul herpes simplex.

Fungi

Rezistența ciupercilor la tratament reprezintă capacitatea ciupercilor de a supraviețui și a se multiplica în prezența medicamentelor antifungice care, în mod normal, ar trebui să le inhibe creșterea sau să le omoare.

Ciupercile sunt capabile să dezvolte rezistență prin modificări ale structurii țintei medicamentului în ciuperca patogenă, prin pompe de eflux, prin modificări metabolice care reduc sensibilitatea la medicament sau utilizarea unor căi metabolice alternative care ocolesc efectul inhibitor al medicamentului.

Anumite specii de fungi din genurile Candida și Aspergillus au fost incriminate pentru rezistența la antifungice.

Paraziți

Rezistența antiparazitară este capacitatea genetică a paraziților de a supraviețui tratamentului cu un medicament antiparazitar care a fost în general eficient împotriva acelor paraziți în trecut.

Rezistența la antiparazitare poate apărea prin mecanisme similare cu rezistența la antibiotice și antivirale.

Paraziții care au dezvoltat rezistență la antiparazitare includ: Plasmodium spp., Schistosoma spp., Ascaris lumbricoides, Leishmania spp.

Care sunt cele mai comune infectii cu bacterii rezistente la antibiotice?

Bacteriile care au dezvoltat rezistență la antibiotice pot cauza infecții severe și dificil de tratat, printre acestea se numără infecțiile urinare, respiratorii, cutanate și septicemia.

Infectia Urinara

Infecțiile urinare rezistente la antibiotice sunt un tip de infecție care nu răspund la majoritatea sau la oricare dintre cele mai comune tratamente.

Unele tulpini de bacterii E. coli au început să producă enzime numite beta-lactamaze cu spectru extins (ESBL), provocând o infecție mai severă, care devine mult mai dificil de tratat. Un alt tip de bacterii care cauzează adesea infecții urinare rezistente la antibiotice este ESBL Klebsiella pneumoniae.

Mai mult de 92% dintre bacteriile care cauzează infecțiile urinare sunt rezistente la cel puțin un antibiotic comun, iar aproape 80% sunt rezistente la cel puțin două a relevat studiul „Uropatogenii și modelele lor de rezistență antimicrobiană: Relația cu infecțiile tractului urinar” publicat de Syed Suhail Ahmed în 2019.

Infecția cutanată

Cele mai multe infecții cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), dobândite în afara mediului spitalicesc, sunt infecții ale pielii. MRSA este una dintre cele mai comune bacterii rezistente la antibiotice.

Simptomele infecției cu MRSA încep adesea ca mici tumefieri inflamate la nivelul pielii care pot evolua către abcese sau furuncule profunde și dureroase, ce trebuie deschise și drenate chirurgical.

Uneori, MRSA rămâne pe piele, dar poate invada organismul, cauzând infecții care pot pune viața în pericol,

Infecția respiratorie

Infecțiile tractului respirator provoacă morbiditate și mortalitate semnificativă la nivel global și sunt cele mai frecvente boli infecțioase la om. Creșterea rezistenței antimicrobiene a agenților patogeni respiratori majori, cum ar fi Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus și bacteriile Gram-negative a restrâns sever opțiunile de tratament.

Infecțiile respiratorii cauzate de bacterii multirezistente sunt asociate cu o probabilitate mai mare de terapie antimicrobiană inadecvată rezultat clinic slab și  deces.

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Medic rezident Psihiatrie la SCJU Constanța. Am absolvit Facultatea de Medicină din Brașov. În perioada studenției am fost implicată activ în proiectele asociațiilor studențești, atât la nivel local, ocupând diferite poziții, cea mai importanta cea de Vicepreședinte Relații Interne, cât și la nivel național. Am făcut parte din echipa de organizare a primei ediții a Congresului Medical pentru Studenti și Tineri Medici din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?