Afectiuni Urologice

Durerea Si Usturimea In timpul Urinării (Disuria)

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Scris De:

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Disuria, un simptom frecvent întâlnit și se referă la senzația de durere, arsură sau disconfort în timpul urinării.

Este foarte frecvent experimentată de majoritatea oamenilor indiferent de vârstă sau sex cel puțin o dată în viață, femeile fiind mai predispuse.

Disuria se asociază, în general, cu alte simptome urinare precum urgență micțională sau polakiurie, dar și cu simptome sistemice precum febra sau frison.

Cauzele disuriei pot fi împărțite în 2 categorii: infecțioase și neinfecțioase, cele mai comune fiind infecțiile. Diagnosticul vizează identificarea etiologiei care stă la baza disuriei pentru a putea ghida managementul terapeutic.

Tratamentul variază în funcție de cauză și poate include tratamente farmacologice, proceduri medicale, intervenții chirurgicale, dar și terapii adjuvante pe bază de plante sau modificări ale dietei.

Ce este disuria (urinarea dureroasă)?

Disuria este senzația de durere și/sau arsură, înțepătură sau mâncărime a uretrei sau meatului uretral asociată cu urinarea.

Disuria este un semn sau simptom al unei afecțiuni subiacente, cel mai frecvent este cauzată de infecții bacteriene ale tractului urinar. De obicei apare atunci când urina intră în contact cu mucoasa uretrală inflamată sau iritată.

Disuria poate fi exacerbată și asociată cu contracția mușchiului detrusor și peristaltismul uretral, care stimulează receptorii de durere submucoși, rezultând astfel durere sau senzație de arsură în timpul urinării.

Este prezentă cel puțin ocazional la aproximativ 3% dintre adulții cu vârsta peste 40 de ani, conform unui studiu efectuat pe aproximativ 30.000 de bărbați și femei.

Cine suferă de disurie?

Disuria poate să apară la orice sex și vârstă, dar este mai comună la femei decât la bărbați din cauza diferențelor anatomice dintre ele.

Femei

Datorită considerentelor anatomice, infecțiile urinare sunt mult mai frecvente la femei decât la bărbați. Aproximativ un sfert dintre femeile adulte pot experimenta un episod de disurie acută în fiecare an.

La femei, bacteriile pot ajunge mai ușor la vezica urinară având în vedere  uretra mai scurtă și mai dreaptă decât la bărbați, bacteriile având o distanță mult mai mică de parcurs pentru a ajunge la vezica urinară din meatul uretral.

Femeile care folosesc o tehnică greșită de ștergere greșită, fac baie în loc de duș sau nu folosesc cârpe de spălat pentru a-și curăța mai întâi zona vaginală atunci când fac baie, se pot predispune la infecții urinare mai frecvente din cauza contaminării meatului uretral cu bacterii perirectale și alte bacterii.

Femeile tind, de asemenea, să experimenteze disurie mai frecvent decât bărbații din cauza probabilității mai mari de apariție a infecțiilor urinare recurente.

Bărbați

Orice sursă de iritație sau inflamație a tractului urinar, în special a vezicii urinare, a prostatei sau a uretrei, poate provoca disurie la bărbați.

La pacienții mai tineri, agentul infecțios este de obicei un organism cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia trachomatis . La pacienţii cu vârsta peste 35 de ani predomină bacteriile coliforme. Infecția la bărbații în vârstă apare cel mai adesea ca urmare a stazei urinare secundare hiperplaziei benigne de prostată.

 La bărbați, disuria este de obicei resimțită în uretra distală în timpul micțiunii și se remite la scurt timp după micțiune.

Pacienții de sex masculin pot prezenta simptome diferite față de cei de sex feminin. Simptomele pot evidenția locul anatomic al patologiei. Durerea la începutul urinării indică, de obicei, o sursă de inflamație a uretrei. Durerea mai severă care apare în zona suprapubiană la terminarea urinării sugerează inflamarea vezicii urinare.

Bărbații pot prezenta dureri perineale sau simptome urinare obstructive și disurie, care ar putea fi cauzate de prostatită.

Pacienții de sex masculin necesită investigații pentru o scurgere uretrală, iar meatul uretral trebuie verificat pentru roșeață, cruste și exudat.

Copii

Disuria poate apărea la copii de orice vârstă sau sex și poate fi cauzată de o gamă largă de cauze infecțioase și neinfecțioase. În plus față de simptomele urinare clasice se poate asocia incontinență urinară sau enurezis, dar și cu alte manifestări precum febră, frison, urină tulbure, dureri abdominale și plâns sau iritabilitate la copii mai mici.

Cele mai frecvente cauze de apariție a disuriei la copii includ:

  • infecțiile de tract urinar – 8% dintre fete și 2% dintre băieți având cel puțin un episod de ITU până la vârsta de șapte ani.
  • anomaliile congenitale ale tractului urinar – sunt printre cele mai comune tipuri de malformații congenitale, constituind aproximativ 20-30% din toate anomaliile congenitale identificate în perioada prenatală.
  • refluxul vezico-ureteral – afectează aproximativ 1-2% din populația pediatrică.
  • constipația – este comună la copii având multiple cauze
  • iritația chimică – poate apărea din cauza scutecelor, săpunurilor, sampoanelor sau altor produse de igienă

Care sunt simptomele disuriei?

Disuria poate să fie însoțită și de alte simptome, senzația de arsură fiind cea mai frecvent raportată. Simptomele urinării dureroase pot varia între bărbați și femei, dar la ambele sexe este descrisă ca o arsură, usturime sau mâncărime.

Durerea poate apărea la începutul urinării sau după urinare. Durerea la începutul urinării este adesea un simptom al unei infecții ale tractului urinar. Durerea după urinare poate fi un semn al unei afecțiuni la nivelul vezicii urinare sau prostatei. La bărbați, durerea poate apărea la nivelul penisului înainte și după urinare.

Simptomele la femei pot fi interne sau externe. Durerea în afara zonei vaginale poate fi cauzată de inflamația sau iritația acestei pielii sensibile. Durerea internă poate fi un simptom al unei infecții ale tractului urinar.

Disuria se poate asocia cu alte simptome urinare precum:

  • Polakiurie
  • Urgență micțională
  • Durere în zona pelviană sau abdomenul inferior în timpul urinării.
  • Dificultatea de a începe sau de a menține un flux constant de urină.
  • Întreruperea fluxului urinar
  • Senzație de golire incompletă a vezicii urinare după urinare.
  • Febră frisoane
  • Urină tulbure
  • Hematurie
  • Durere în regiunea lombară sau laterală

Care sunt cauzele disuriei (urinarea dureroasă)?

Cauzele disuriei pot fi împărțite în 2 categorii: infecțioase și neinfecțioase, cele mai comune cauze fiind infecțiile, precum cele ale vezicii urinare sau ale tractului urinar.

Alte cauze infecțioase includ uretrita, pielonefrita, prostatita, vaginita.

 Cauzele neinfecțioase includ afecțiuni ale pielii, corpi străini sau pietre la rinichi, traumatisme, hipertrofie benignă de prostată și tumori.

În plus, cistita interstițială, anumite medicamente, anomalii anatomice specifice, menopauza, artrita reactivă (sindromul Reiter) și vaginita atrofică pot provoca toate disurie.

Infecție de tract urinar

Infecțiile tractului urinar sunt infecții, de obicei bacteriene, care afectează una sau mai multe structuri ale sistemului urinar provocând disurie prin iritarea mucoasei urinare. Disuria poate fi însoțită de polakiurie, urgență micțională, durere sau presiune abdominală, urină tulbure sau cu miros neplăcut și febră.

Infecție cu transmitere sexuală

Infecțiile cu transmitere sexuală, cunoscute anterior ca boli cu transmitere sexuală, implică transmiterea unui organism între partenerii sexuali prin diferite căi de contact sexual, fie oral, anal sau vaginal. Acestea provoacă disuria ca urmare a infecției și inflamației tractului urinar sau genital. Pe lângă disurie apar și alte simptome în zona genitală, cum ar fi roșeață, prurit, durere sau secreții anormale.

Infecție a prostatei (prostatită)

Reprezintă inflamația prostatei, o glandă situată sub vezica urinară la bărbați, care înconjoară prima porțiune a uretrei. Prostatita provoacă disurie prin iritația uretrei și din cauza presiunii care poate îngusta canalul uretral, făcând urinarea dificilă și uneori dureroasă. Disuria este frecvent asociată cu urgență micțională, polakiurie, dificultate în începerea urinării, durere în zona pelvina, durere la ejaculare, și uneori febra sau frisoanele.

Pietre la rinichi

Sunt cristale dure care se formează în rinichi sau tractul urinar din diverse cauze, provocând disurie prin blocarea fluxului urinar sau infecții secundare. Disuria poate fi însoțită și de alte simptome precum durere acută în flanc, abdomen sau zona inghinală, precum și hematurie, urgență micțională, polakiurie, greață sau vărsături.

Chisturi ovariene

Chisturile ovariene sunt formațiuni pline cu lichid sau material semisolid care se dezvoltă pe unul sau ambii ovare ale unei femei. Disuria nu este un simptom primar direct legat de prezența chisturilor, dar poate apărea ca o consecință a presiunii exercitate de acestea asupra organelor învecinate, inclusiv asupra vezicii urinare și a tractului urinar. Alte simptome includ durere pelvină sau menstruații neregulate.

Cistită interstițială

Cunoscută și sub numele de sindromul vezicii dureroase, este o afecțiune cronică care provoacă inflamația și iritarea peretelui vezicii urinare. Mecanismul de apariție a disuriei în cistita interstițială se bazează pe inflamația cronică, deteriorarea stratului protector al vezicii, hipersensibilitatea vezicală și leziunile peretelui vezicii. În cadrul acestei patologii, disuria este asociată cu polakiuria, urgență micțională și durerea pelvină.

Sensibilitate chimică

Anumite substanțe chimice pot provoca anumite reacții la nivelul tractului urinar, iritându-l. Reacția inflamatorie și deteriorarea barierei de protecție a mucoasei tractului urinar favorizează apariția disuriei, care poate fi însoțită de erupții cutanate și prurit.

Infecție sau iritație vaginală

Infecția sau iritația vaginală apărute din diferite cauze bacteriene, fungice, parazitare sau chimice afectează zona genitală se pot extinde la uretră din cauza proximității acesteia. Provoacă disurie din cauza răspunsului imunitare și creșterea secrețiilor vaginale. Disuria se poate asocia cu alte simptome precum roșeață, mâncărime, senzație de arsură, disconfort și secreții anormale.

Medicamente

Anumite medicamente precum anticolinergicele, diureticele, antidepresivele triciclice, chimioterapicele, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pot provoaca disurie prin iritarea directă a tractului urinar, modificări ale funcției vezicii urinare, dezechilibre hidroelectrolitice sau reacții alergice.

Cum se diagnostichează disuria?

Diagnosticul disuriei implică o serie de evaluări pentru a identifica cauza exactă a acesteia.

Evaluarea disuriei începe cu un istoric medical detaliat și un examen fizic complet, urmărindu-se semne și simptome asociate precum hematuria, sensibilitatea suprapubiană, frecvența și urgența urinară, febra, frisoanele, greața, vărsăturile și durerile de spate.

Analiza urinei este esențială, nitriții pozitivi și leucocitele indicând cu o mare probabilitate prezența unei infecții urinare. Microscopia cu colorație Gram și testul de amplificare a acidului nucleic urinar (NAAT) sunt utilizate pentru diagnosticarea gonoreei și a chlamydiei.

Pacienții care nu răspund la tratamentul inițial sau prezintă riscuri pentru ITU complicată necesită urocultură și teste de sensibilitate, iar în caz de suspiciune de infecție sistemică, se efectuează analize de sânge și hemoculturi.

Pentru diagnosticarea infecțiilor cu transmitere sexuală, se recomandă prelevarea de probe uretrale sau cervicale/vaginale pentru identificarea Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis.

 În cazul suspiciunii de hematurie sau cancer vezical, citologia urinară și cistoscopia pot fi utile.Cistoscopia poate fi necesară și pentru evaluarea disuriei cronice sau a cazurilor rezistente la tratament. .

Testele imagistice, precum ultrasonografia sau tomografia computerizată, sunt indicate în situații de ITU complicată, obstrucție sau suspiciune de abces, pietre sau tumori și nu sunt necesare în majoritatea cazurilor simple de disurie.

Care sunt opțiunile de tratament pentru disuria (urinarea dureroasă) ?

Opțiunile de tratament pentru disurie variază în funcție de etiologia acesteia și poate include administrarea de antibiotice, medicamente simptomatice sau adjuvante pe bază de plante, proceduri medicale și terapie dietetică. Disuria este cel mai frecvent cauzată de infecțiile de tract urinar, acestea fiind tratate cu antibiotice precum nitrofurantoina, sulfametoxazol/trimetoprim, fosfomicină sau cefalosporine de prima generație și tratament adjuvant pe bază de D-manoză, extract de merișor sau uva ursi.

Terapie cu antibiotice

În cazul disuriei cauzată de infecții bacteriene tratamentul de primă linie este reprezentat de antibiotice și diferă în funcție de agentul patogen incriminat. Cel mai frecvent se inițiază antibioterapia empirică bazată pe istoricul și simptomele pacientului și nu este necesară nicio evaluare suplimentară în acele cazuri în care se suspectează disurie din ITU necomplicată.

În cazul ITU cele mai eficiente antibiotice sunt nitrofurantoina, sulfametoxazol/trimetoprim, fosfomicină sau cefalosporine de prima generație administrate în cure de 3-14 zile sau chiar mai mult în funcție de severitatea infecției.

În cazul infecțiilor cu transmitere sexuală, antibioticul folosit diferă în funcție de bacteria care cauzează boala. Gonoreea se tratează cu ceftriaxona, cefiximă, ceftizoximă, cefoxitină sau azitromicină, evitându-se chinolonele din cauza rezistenței crescute.

În cazul Uretritei nongonococice se administrează tratament cu azitromicină (1 gram doză unică) sau doxiciclină (100 mg de două ori pe zi timp de 7 zile), având o rată de vindecare de aproximativ 80%. Pentru Chlamydia, doxiciclina este alegerea de primă intenție. 

Mycoplasma, frecvent asociată cu uretrita persistentă, arată rezistență la doxiciclină, recomandându-se azitromicina, care este mai eficientă. Un regim prelungit de azitromicină (500 mg inițial, urmat de 250 mg zilnic timp de 4 zile) sau moxifloxacină (400 mg pe zi timp de 10 zile) este indicat când tratamentul inițial cu doxiciclină nu funcționează.

Trichomonas, identificat în aproximativ 2,5% din cazurile masculine de uretrită, se tratează cu metronidazol 2 g atât pentru pacient, cât și pentru partener.

Proceduri medicale

Dacă disuriei apare ca urmare a calculilor renali , pot fi luate în considerare diferite opțiuni de tratament în funcție de dimensiunea și localizarea calculilor. Pietrele mai mici de 5 mm se elimină de la sine prin aport crescut de lichide, în timp ce pietrele mai mari de 5 mm pot fi tratate prin diferite proceduri medicale precum:

  • litotripsie cu unde de șoc extracorporeală (ESWL) – este o procedură non-invazivă utilizând unde de șoc pentru a sparge calculii în fragmente mici care pot fi eliminate natural prin urină. Se utilizează în special pentru calculii mici până la medii și nu necesită incizii.
  • ureteroscopie – este o procedură utilizată adesea pentru calculii situați în ureter și implică introducerea unui ureteroscop prin uretră și vezica urinară până la locația pietrelor în ureter, fiind extrase direct sau sparte în fragmente mai mici.
  • nefrolitotomie percutanată (PCNL) – este o intervenție chirurgicală minim invazivă care se utilizează pentru calculii mari sau care nu pot fi tratați prin alte metode și presupune o incizie mică în spate pentru a permite introducerea unui instrument special prin piele direct în rinichi, pentru a extrage sau sparge calculii.
  • rareori intervenții chirurgicale deschise – implică o incizie mare pentru a accesa direct rinichiul sau ureterul și a elimina pietrele. Această metodă este utilizată în cazurile complexe sau când alte proceduri minim invazive nu sunt fezabile.

Dacă disuria se asociază cu un posibil abces perinefretic, se efectuează teste imagistice precum ultrasonografia sau o tomografie computerizată pentru a confirma un abces. Dacă abcesul se confirmă pacientul trebuie spitalizat, se inițiază tratament antibiotic intravenos, urmat de drenaj chirurgical deschis și/sau cateter percutanat.

Medicamente pentru vezica hiperactivă

Atunci când disuria apare ca urmare a unei vezici hiperactive poate fi necesar un tratament medicamentos specific.

Vezicii hiperactive, care poate fi o problemă atât pentru bărbați cât și pentru femei, dar este adesea asociată cu probleme de prostată la bărbați.

La femei se pot administra anticolinergice pentru a reduce contracțiile involuntare ale mușchiului vezicii și agoniști Beta 3 adrenergici care relaxează mușchiul vezicii, crescând capacitatea acesteia de a reține urina.

La bărbați, simptomele vezicii hiperactive pot fi agravate de mărirea prostatei (hiperplazie benignă de prostată – HBP). Tratamentul poate viza atât simptomele vezicii hiperactive, cât și mărirea prostatei, medicamentele utilizate fiind:

  • Anticolinergicele ( oxybutynin – Ditropan, Tolterodine – Detrusitol) – reduc contracțiile involuntare ale vezicii, diminuând urgența și frecvența urinară.
  • Agoniștii beta 3 adrenergici (mirabegron – Betmiga) –  relaxează mușchiul vezicii, îmbunătățind capacitatea de stocare a vezicii.
  • Alfa-blocantele ( tamsulosin – Omnic, alfuzosin – Xatral) – relaxează mușchii prostatici și ai vezicii urinare
  • Inhibitorii ai 5-alfa reductazei ( finasteride – Proscar, dutasteride Avodart) – pot reduce dimensiunea prostatei.

Terapie pe bază de plante

Plantele medicinale pot oferi suport în ameliorarea simptomelor disuriei, contribuind la relaxarea tractului urinar și la diminuarea inflamației, acestea se pot prepara infuzii, decocturi sau se pot folosi sub formă de suplimente. Cele mai eficiente plante care și-au dovedit eficacitatea în tratamentul disuriei sunt merișorul urzica, coada-calului, gălbenele, roinița, semințele de dovleac, cimbrișorul.

Terapie dietetică

Modificarea dietei poate fi utiliă în cazul pacienților cu disurie izolată, anumite alimente și băuturi putând exacerba această manifestare.

Alimente de evitat:

  • Băuturi alcoolice
  • Ardei iute
  • Condimente
  • Sucuri de fructe, inclusiv suc de afine
  • Fructe bogate în potasiu, cum ar fi bananele, lămâile, stafidele și roșiile
  • Alimente foarte acide și picante
  • Sosuri calde
  • Ketchup
  • Ardei
  • Sosuri pentru salate
  • Sosuri de roșii

Alimente care pot fi incluse în dietă:

  • Lichide
  • Fructe de pădure, în special merișor
  • Legume bogate în antioxidanți (broccoli, kale, ardei)
  • Pepene verde și castravete
  • Probiotice (iaurt, kefir)
  • Alimente bogate în fibre (ovăz, linte, fasole)
  • Semințe de dovleac
  • Alimente bogate în vitamina C (portocale, kiwi, grapefruit)
  • Nuci și semințe (migdale, semințe de in)
  • Uleiuri sănătoase (ulei de măsline, ulei de cocos)
Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Medic rezident Psihiatrie la SCJU Constanța. Am absolvit Facultatea de Medicină din Brașov. În perioada studenției am fost implicată activ în proiectele asociațiilor studențești, atât la nivel local, ocupând diferite poziții, cea mai importanta cea de Vicepreședinte Relații Interne, cât și la nivel național. Am făcut parte din echipa de organizare a primei ediții a Congresului Medical pentru Studenti și Tineri Medici din Brașov.

2 Comentarii despre “Durerea Si Usturimea In timpul Urinării (Disuria)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?