CUPRINS
Nolicin este un medicament ce conține un antibiotic chinolonic, norfloxacina, care este utilă împotriva infecțiilor urinare acute și recurente, dar și a gastroenteritei bacteriene, cauzate de bacterii gram-pozitive sau gram-negative, acționând prin inhibarea diviziunii celulare. Acesta se găsește sub formă de comprimate în majoritatea lanțurilor farmaceutice, având în medie prețul de 22 lei.
Doza recomandată de Nolicin este de câte un comprimat la fiecare 12 ore, timp de 3-7 zile, dar durata poate diferi în funcție de tipul și severitatea infecției.
Efectele adverse provocate de Nolicin pot fi diverse, de la greață și până la colită pseudomembranoasă, cu frecvențe diferite. Acesta este un medicament contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la oricare dintre substanțe, în timpul sarcinii și alăptării, precum și copiilor și adolescenților. Nolicin poate interacționa cu unele medicamente, precum antiacidele și cele pe bază de fier sau calciu, iar lactatele lichide îi scad absorbția în organism.
În timpul tratamentului cu Nolicin, este indicat să se administreze un probiotic pentru a reface flora bacteriană, precum Lactobacillus sau S. boulardii.
Părerile despre Nolicin sunt contradictorii, însă studiile arată că are o eficiență de peste 70%. Poate fi înlocuit cu alte antibiotice, precum Ciprinol sau Zinnat, ori cu un supliment alimentar, BactoLift Forte.
Ce este Nolicin?
Nolicin este un medicament pe bază de norfloxacină, un antibiotic cu spectru larg din clasa chinolonelor, ce prezintă activitate împotriva bacteriilor gram-negative și gram-pozitive, fiind utilizat în tratamentul și profilaxia infecțiilor urinare acute, precum și a gastroenteritelor bacteriene.
Compoziție Nolicin
Nolicin conține ca substanță activă norfloxacina, un antibiotic chinolonic cu formula moleculară C16H18FN3O3.
Ca excipienți, conține povidonă, celuloză microcristalină, hipromeloză, galben portocaliu S, talc, amidonglicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, propilenglicol, dioxid de titan și stearat de magneziu.
Nolicin este antibiotic?
Da, Nolicin este antibiotic. Conține norfloxacină, un antibiotic din clasa chinolonelor.
Modul de acțiune al Nolicin
Nolicin acționează prin inhibarea ADN-girazei, o topoizomerază de tip II, și a topoizomerazei IV, enzime necesare pentru a separa ADN-ul bacterian, inhibând astfel diviziunea celulară.
În cât timp își face efectul Nolicin?
Nolicin își face efectul, de obicei, după trei sau patru ore de la administrarea unei singure doze de 400 mg. Efectul medicamentului asupra unei persoane va depinde de gravitatea afecțiunii.
Disponibilitatea și prețul Nolicin
Nolicin se găsește în majoritatea farmaciilor din România, sub formă de comprimate la prețul mediu de 22 lei.
Preț Nolicin 400 mg:
Nolicin se eliberează fără rețetă?
Nu, Nolicin nu se eliberează fără rețetă. Acesta este un antibiotic și nu trebuie administrat fără supraveghere medicală. În plus, acesta se află pe lista medicamentelor compensate, în funcție de diagnostic și de tipul rețetei.
Informații despre dozaj
Doza de Nolicin este prescrisă de medic în funcție de vârstă, greutate corporală și de severitatea infecției.
Uzual, se recomandă administrarea a câte unui comprimat de două ori pe zi.
Formă și concentrație
Nolicin Comprimate: 400 mg
Informații generale despre dozaj
Doza uzuală recomandată este de 400 mg la fiecare 12 ore.
Doză pentru infecții urinare
Pentru a trata o infecție urinară, dozajul este de 2 comprimate pe zi, însă durata tratamentului poate diferi în funcție de tipul acesteia astfel:
Tipul infecției | Dozaj | Durată |
---|---|---|
Gonoreea | 3.5g cu 1g de probenecid | 4-10 zile |
ale tractului respirator | 250mg de 4 ori pe zi | 4-10 zile |
ale tractului gastrointestinal | 500mg de 4 ori pe zi | 4-10 zile |
Doză pentru alte infecții
Nolicin poate fi folosit și în cazul gastroenteritei bacteriene, schema de tratament constând în administrarea a câte 400 mg de două ori pe zi, timp de maxim 5 zile.
Doză pentru copii
Nolicin este contraindicat copiilor și adolescenților.
Supradozaj
În cazul unui supradozaj cu Nolicin, simptomele ce pot apărea sunt:
Doză uitată
În cazul în care ați uitat o doză, o puteți administra când vă amintiți, dacă nu se apropie momentul următoarei doze. În acest caz, nu trebuie să luați două comprimate odată, ci doar o singură doză.
Efecte adverse
Nolicin poate provoca efecte adverse diverse, precum greață, leucopenie, diaree, oboseală sau hematocrit.
Efecte adverse comune și mai puțin comune:
Efecte adverse rare și foarte rare:
Contraindicații, precauții și atenționări
Nolicin este contraindicat copiilor, adolescenților, femeilor însărcinate și care alăptează, dar și pacienților alergici la norfloxacină.
Sarcină
În timpul sarcinii, este de dorit să se evite administrarea norfloxacinei, deoarece există șansa de a afecta fătul.
Alăptarea
În timpul alăptării, ar trebui evitată administrarea Nolicin.
Conducere
Nolicin poate determina efecte adverse, precum amețeli, confuzie sau convulsii, care ar putea afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Alcool
Consumul de alcool trebuie evitat în timpul tratamentului cu Nolicin datorită efectului negativ asupra absorbției și agravării unor reacții secundare.
Nolicin interacțiuni
Nolicin poate interacționa cu lactatele și cu unele medicamente, precum antiacidele sau cele pe bază de minerale.
Nolicin și alte medicamente
Nolicin poate interacționa cu anumite medicamente, care ar putea scădea absorbția antibioticului, precum:
Nolicin și alimentele
Lactatele lichide, precum iaurtul și laptele, ar trebui consumate la distanță de administrarea Nolicin, pentru că îi scad absorbția.
Ce probiotic este recomandat pentru Nolicin?
Probioticul recomandat pentru Nolicin este Lactobacillus, dar și Saccharomyces boulardii. Acestea sunt benefice pentru flora intestinală afectată.
Păreri Nolicin
Părerile despre Nolicin sunt împărțite, însă există multe studii care atestă faptul că este un medicament sigur și extrem de eficient.
Studii clinice
În 7 studii privind infecțiile complicate și recurente ale tractului urinar, 285 de pacienți au fost tratați cu 400 mg norfloxacină timp de 7-90 de zile. Mai mult de 95% din izolatele bacteriene de pretratament au fost sensibile la norfloxacină, iar rata de vindecare bacteriologică a variat între 67% și 100%. Studiile au concluzionat că acesta este un medicament eficient, cu un profil de siguranță excelent pentru tratamentul infecțiilor urinare complicate și recurente, conform analizei „Revizuirea Norfloxacinei în infecțiile complicate și recurente ale tractului urinar”, realizată de Anthony J. Schaeffler în anul 1990.
Părerile utilizatorilor
Părerile utilizatorilor sunt atât pro, cât și contra. Acest lucru se poate explica prin capacitatea fiecărui organism de a reacționa într-un mod unic la tratamentele medicamentoase. Pe site-ul nostru, Nolicin are un rating mediu de 4 din 5 stele.
Ce înlocuitor există pentru Nolicin?
Nolicin poate fi înlocuit cu alte antibiotice, de exemplu Ciprinol sau Zinnat, precum și cu un supliment alimentar, BactoLift Forte.
Nolicin sau Ciprinol
Atât Nolicin, cât și Ciprinol, conțin antibiotice din clasa chinolonelor, anume norfloxacina și, respectiv, ciprofloxacina. Spre deosebire de Nolicin, care poate fi utilizat doar în infecțiile urinare, Ciprinol tratează o gamă largă de infecții, inclusiv cele urinare. Cele două medicamente n-au fost comparate în studii clinice, însă s-au efectuat analize comparative între cele două antibiotice.
Un studiu dublu-orb, randomizat și controlat a fost efectuat pentru a evalua eficacitatea și siguranța unei doze unice de 500 mg de ciprofloxacină versus două doze pe zi a câte 400 mg de norfloxacină pentru 3 zile, în infecția urinară necomplicată. Vindecarea bacteriologică a fost de 91.2% în grupul tratat cu ciprofloxacină și de 91.9% în grupul tratat cu norfloxacină. Rezoluția clinică a fost de 91.2% și, respectiv, de 93.8%. Ambele tratamente au fost la fel de eficiente, conform studiului „Doza unică de ciprofloxacină versus 3 zile de norfloxacină în infecțiile necomplicate ale tractului urinar la femei”, realizat de F. Auquer et al. în anul 2002.
Nolicin sau Zinnat
Nolicin este un medicament ce are în compoziție un antibiotic chinolonic, norfloxacina, iar Zinnat, un antibiotic cefalosporinic, cefuroxima. Spre deosebire de Nolicin, care are efect doar asupra infecțiilor urinare și a gastroenteritei bacteriene, Zinnat poate fi folosit atât în infecțiile urinare, cât și în alte tipuri de infecții, având activitate împotriva celor mai frecvenți agenți patogeni respiratorii.
Nolicin sau BactoLift Forte
BactoLift Forte este o gamă de suplimente alimentare pe bază de plante și care nu provoacă efecte adverse, spre deosebire de Nolicin, care este un medicament antibiotic.
Gama BactoLift Forte conține trei produse, dintre care două ajută organismul să combată infecția, iar unul conține 7 tulpini de probiotice, care ajută flora intestinală să se repopuleze cu bacterii benefice. Acestea conțin 15 plante, alături de extractul de echinacea, merișor și uva-ursi, dar și de D-manoză.
Care sunt bacteriile sensibile la Nolicin?
Bacteriile sensibile la Nolicin sunt:
- Proteus vulgaris
- Salmonella spp.
- Shigella spp.
Bacteriile care sunt sensibile, dar ar putea deveni rezistente, sunt:
- Enterococcus faecalis
- Staphylococcus aureus
- Staphylococcus epidermis
- Citrobacter freundii
- Enterobacter aerogenes
- Escherichia coli
- Klebsiella pneumoniae
- Proteus mirabilis
- Pseudomonas aeruginosa
- Serratia marcescens.