Uretrita
Afectiuni Urologice

Uretrita

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Scris De:

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Uretrita este o infecție a tractului urinar inferior caracterizată prin inflamația uretrei. Se asociază frecvent cu infecțiile cu transmitere sexuală și poate fi de mai multe feluri, uretrită gonococică, non-gonococica și nespecifică. Uretrita la bărbați și uretrita la femei au manifestări similare de tipul disuriei, secreției uretrale, pruritului și polakiuriei, la bărbați fiind mai accentuate.

Cauzele uretritei sunt predominant de natură bacteriană, Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis fiind cei mai incriminați agenți patogeni în această infecție, dar poate fi determinată și de alte microorganisme, de traumatisme sau de expunerea la iritanți.

Principala modalitate de diagnostic este reprezentată de colorația Gram care identifică prezența sau absența infecției gonococice și ghidează tratamentul. Tratamentul de primă intenție pentru infecțiile cauzate de bacterii este antibioterapia, dar poate include alte clase de medicamente în funcție de etiologie și terapie adjuvantă pe bază de plante.

Prevenirea uretritei se face prin adoptarea unor norme de protecție și prin evitarea factorilor cauzatori. În lipsa unui tratament corect, uretritele se pot complica cu alte infecții, cum ar fi epididimita sau pielonefrita sau condiții medicale serioase precum infertilitate, boala inflamatorie pelvină sau sindromul Reiter.

Uretrita este diferită de alte afecțiuni ale tractului urinar, precum cistita sau ITU prin localizare, etiologie, tablou clinic și abordare terapeutică.

Ce este uretrita?

Uretrita este o infecție a tractului urinar inferior care provoacă inflamația uretrei, un tub fibromuscular prin care se excretă urina la femei și urina și sperma la bărbați. Această afecțiune este cauzată de agenți patogeni, în special bacterii și este puternic asociată cu infecțiile cu transmitere sexuală. 

Cât de frecventă este uretrita?

Uretrita este mai frecventă la bărbați decât la femei. Afectează 4 milioane de americani în fiecare an, aproximativ trei milioane dintre aceste cazuri nu sunt cauzate de gonoree, iar incidența infecției cu Neisseria gonorrhoeae este estimată la peste 600.000 de cazuri noi anual.

 La nivel global, există aproximativ 62 de milioane de cazuri noi pe an de uretrită gonococică și aproximativ 89 de milioane de cazuri de uretrită non-gonococică în fiecare an. Aceste cifre nu sunt foarte precise, fiindcă de multe ori această afecțiune este asimptomatică și nu se raportează.

Prevalența cea mai mare este la persoanele cu vârste cuprinse între 35-44, urmată de persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, conform unei statistici numită  „Numărul cazurilor de uretrită nespecifică diagnosticate în Europa din 2007 până în 2015, pe grupe de vârstă”.

Uretrita este contagioasă?

Uretrita în sine nu este contagioasă, dar agenții patogeni care o cauzează pot fi contagioși. În cazul uretritei cauzată de o infecție cu transmitere sexuală este necesar tratamentul pentru ambii parteneri. 

Care sunt tipurile de uretrită?

Există diferite tipuri de uretrită, clasificate în funcție de cauza inflamației acestea includ uretrita gonococică cauzată de Neisseria gonorrhoeae, uretrita non-gonococică cauzată de alți agenți patogeni și uretrita nespecifică în care cauza nu este clar identificată.

Uretrita gonococică

Gonoreea produsă de Neisseria gonorrhoeae (gonococ) este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală și cauza bacteriană a uretritei gonococice la bărbați și a cervicitei la femei. Neisseria gonorrhoeae este o bacterie Gram-negativă transmisă prin actul sexual. Perioada de incubație este de 2-5 zile, iar manifestările cele mai frecevente sunt disuria și scurgerile uretrale. Pacienții sunt de obicei co-infectați cu Chlamydia trachomatis.

Uretrita non-gonococică

Uretrita non-gonococică nu este cauzată de gonococ, ci de alți agenți patogeni precum Chlamydia trachomatis sau Mycoplasma genitalium, dar și de agenți neinfecțioși precum traumatisme sau iritații ale uretrei. Are aceleași manifestări ca și cea gonococică, doar că secreția uretrală nu este la fel de abundentă.

Uretrita nespecifică

Uretrita nespecifică se referă la cazurile în care cauza uretritei nu a fost elucidată. În aceste situații, pacienții pot fi prezente simptome tipice de uretrită, dar testele pentru agenții patogeni specifici sunt negative, iar expunerea la iritanți cunoscuți sau traumatisme este exclusă.

Care sunt simptomele uretritei?

Simptomele uretritei pot include disuria, pruritul, senzația de arsură și secreția la nivelul meatului uretral, dar pot varia în funcție de agentul cauzator. Adesea, uretrita este asimptomatică.

Simptome la femei

La femei, uretrita este deseori asimptomatică, dar pot fi întâlnite manifestări precum:

  • disurie
  • secreție uretrală
  • prurit sau iritație la nivelul uretrei
  • polakiurie

Simptome la bărbați

Simptomele uretritei la bărbați sunt mai evidente decât la femei și pot include:

  • secreție uretrală clară, mucoasă sau purulentă
  • disurie
  • polakiurie
  • prurit sau disconfort la nivelul uretrei

Care sunt cauzele uretritei?

Cauzele uretritei sunt predominant de natură infecțioasă, infecțiile cu transmitere sexuală fiind pe primul loc în rândul factorilor etiologici. Agenții patogeni cum ar fi Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis sunt printre cei mai frecvent întâlniți.

Uretrita poate fi determinată de expunerea la iritanți chimici sau traumatisme fizice ale uretrei, fie din cauza procedurilor medicale, fie din cauza altor accidente. În anumite situații, cauza exactă nu poate fi determinată.

Agenții patogeni implicați în apariția uretritei sunt:

  • Neisseria gonorrhoeae este o bacterie Gram-negativă transmisă prin actul sexual și determină apariția uretritei gonococice, cea mai frecventă formă de uretrită.
  • Chlamydia trachomatis este cea mai frecventă cauză non-gonococică a uretritei și se poate transmite și prin actul sexual. Chlamydia trachomatis este o mică bacterie parazită intracelulară Gram-negativă. Perioada de incubație este de obicei de 7-14 zile.
  • Mycoplasma genitalium  este o cauză a uretritei recurente sau persistente, în special la bărbați. Această bacterie este mică, autoreplicabilă, lipsită de perete celular și poate fi dificil de detectat.
  • Trichomonas vaginalis, un protozoar parazitar flagelat, ce cauzează frecvent infecții ale tractul urogenital atât la bărbați, cât și la femei.
  • Virusul Herpes Simplex, un virus ADN dublu catenar, poate provoca o infecție genitală care implică uretra.
  • Adenovirusul este o cauză mai puțin frecventă a uretritei la bărbați, dar trebuie luată în considerare în cazul bărbaților care prezintă disurie, meatită și conjunctivită asociată sau simptome constituționale.
  • Treponema pallidum poate provoca uretrita de la un șancru sifilitic endouretral, dar cazurile sunt rare.
  • Haemophilus influenzae este o cauză neobișnuită de uretrite și poate fi transmis din secrețiile respiratorii.
  • Neisseria meningitidis este un diplococ Gram negativ care colonizează nazofaringe și poate fi o cauză mai puțin frecventă a uretritei.
  • Ureaplasma urealyticum și ureaplasma parvum pot fi incriminați în cazurile în care alte etiologii identificabile ale uretritei nongonococice sunt absente și pot fi prezenți la bărbați mai tineri și cu mai puțini parteneri sexuali.
  • Candida este o drojdie fungică comună care poate provoca infecții și iritații ale tractului urogenital.

Etiologiile neinfecțioase asociate cu uretrita includ:

  • Frecării sau presiunii rezultate în urma activității sexuale sau purtării hainelor strânse
  • Activităților fizice, inclusiv activități precum mersul cu bicicleta.
  • Iritanților, inclusiv diverse săpunuri, creme de corp sau spermicide.
  • Menopauzei când țesuturilor uretrei și vezicii urinare devin mai subțiri și uscate, provocând iritații. Aceasta este o cauză foarte frecventă a uretritei la femeile în vârstă.

Cum se diagnostichează uretrita?

Diagnosticul uretritei se formulează pe baza manifestărilor clinice, o secreție mucopurulentă sau purulentă uretrală și pe analizele de laborator, cea mai importantă fiind colorația Gram a secrețiilor uretrale.

Conform ghidurilor actuale ale Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), uretrita poate fi documentată pe baza oricăruia dintre următoarele semne sau rezultate ale testelor de laborator:

  • Secreții mucoide, mucopurulente sau purulente la examinare
  • Colorație Gram a secrețiilor uretrale care demonstrează ≥ 2 leucocite pe câmp de imersie în ulei la microscopie. Colorația Gram este principala modalitate de diagnostic. Este un test rapid și are sensibilitate și specificitate ridicate pentru documentarea atât a uretritei, cât și a prezenței (sau absenței) infecției gonococice.
  • Test de esterază leucocitară pozitivă din primul jet de urină. Testul de esterază leucocitară este o analiză utilizată pentru a detecta prezența leucocitelor în urină, indicând astfel o posibilă infecție sau inflamație a tractului urinar.
  • Examinarea microscopică a sedimentului dintr-o urină filtrată din primul jet care demonstrează ≥ 10 leucocite/câmp vizual la mare putere. Examinarea microscopică a sedimentului este un test de analiză a urinei pentru a identifica și număra celulele prezente.

Care sunt tratamentele pentru uretrită?

Tratamentul trebuie să fie direcționat în funcție de agentul patogen sau problema care a cauzat uretrita. În general, antibioticele precum ceftriaxona, azitromicina sau doxiciclina reprezintă tratamentul principal pentru uretrita bacteriană, fie singure, fie în combinație. Pot fi folosite și clase de medicamente care să vizeze alți agenți patogeni precum ciupercile sau paraziții sau medicamente simptomatice, în plus, terapia pe bază de plante poate fi utilizată ca adjuvant.

Uretrita gonococică

Pentru tratamentul uretritei gonococice se recomandă o singură doză de ceftriaxonă 500 mg intramuscular. Dacă ceftriaxona nu este disponibilă, se administrează cefiximă 800 mg pe cale orală într-o singură doză. În cazul alergiilor la cefalosporine sau o reacție de hipersensibilitate la peniciline, se utilizează  gentamicină 240 mg intramuscular în combinație cu azitromicină, 2 g oral. Dacă infecția cu Chlamydia nu a fost exclusă, tratamentul trebuie să includă și doxiciclină, 100 mg oral de două ori pe zi timp de 7 zile.

Propolisul este o substanță rășinoasă aromată colectată de albine și folosită pentru acoperirea pereților interiori din stup, astuparea găurilor și a crăpăturilor stupului. Are proprietăți terapeutice cunoscute încă din Antichitate, având și o acțiune bioactivă puternică.

Extractele de propolis din Transilvania prezintă activitate antimicrobiană împotriva tuturor tulpinilor de Neisseria gonorrhoeae, inclusiv împotriva unei tulpini rezistente, uneori chiar mai puternică decât cea a antibioticului testat conform studiului „Activitatea antibacteriană a extractelor de propolis din regiunea centrală a României împotriva Neisseria gonorrhoeae”, realizat de Mihaela Laura Vică în 2021.

Uretrita provocată de Chlamydia trachomatis

Tratamentul de elecție pentru uretritele cauzate de Chlamydia trachomatis este o singură doză de 1 gram de azitromicină orală sau 100 mg doxiciclină de două ori pe zi timp de șapte zile. Opțiunile alternative de tratament sunt ofloxacină 300 mg oral de două ori pe zi timp de șapte zile sau levofloxacină 500 mg oral o dată pe zi timp de șapte zile. Dacă este coinfectat cu gonoree, tratamentul cu o doză de 500 mg ceftriaxonă injectabilă intramusculară în plus față de 1 gram de azitromicină orală în doză unică. La femeile gravide, 1 gram de azitromicină pe cale orală este tratamentul recomandat.

Baicalina este un flavonoid izolat din rădăcina Scutellaria baicalensis și are proprietăți antitumorale, antioxidante, antiinflamatorii și antiapoptotice.

Baicalina poate inhiba eficient Chlamydia trachomatis in vitro și, prin urmare, poate fi considerată un agent potențial pentru terapia bolilor infecțioase cauzate de C. trachomatis. a relevat studiul „Efectele baicalinei asupra infecției cu Chlamydia trachomatis in vitro” publicat de Huang Hao în 2010.

Uretrita cauzată de Mycoplasma genitalium

Tratamentul este asemănător cu cel pentru tratarea Chlamydiei, antibioticul de primă linie recomandat în cazul uretritelor cauzate de Mycoplasma genitalium fiind azitromicina 1 gram pe cale orală, în doză unică. Moxifloxacina este o alternativă de tratament pentru infecțiile acelor pacienți rezistenti la tratamentul cu azitromicină

Citrus bergamia, cunoscut sub numele de bergamotă, este un fruct citric aromatic de mărimea unei portocale, cu o culoare galbenă sau verde asemănătoare cu cea a unei lămâi verzi, în funcție de stadiul de coacere

Uleiul esențial de Citrus bergamia și derivații săi au demonstrat o activitate antimicoplasmatică interesantă în vitro și ar putea fi o sursă pentru dezvoltarea unor noi antibiotice conform studiului „Activitatea antimicoplasmatică in vitro a uleiului esențial de Citrus bergamia și a principalelor sale componente” publicat de Pio Maria Furneri în 2012.

Uretrita provocată de Trichomonas vaginalis

Uretrita provocată de Trichomonas vaginalis trebuie tratată cu metronidazol 500 mg de două ori pe zi timp de 7 zile. În cazul gravidelor durata curei terapeutice poate să fie și de 5 zile din cauza efectelor secundare precum greața și vărsăturile.

Extractul de Verbena este un lichid concentrat obținut din planta Verbena, cunoscută și sub numele de „verbină” sau „ierburi de fier”. Această plantă este apreciată pentru proprietățile sale calmante, antiinflamatorii și antiseptice.

Extractul din Verbena spp., la 4,0 mg/mL, a demonstrat activitatea anti-Trichomonas vaginalis optimă, inducând citotoxicitate completă (100% moartea paraziților) asupra tuturor tulpinilor diferite de Trichomonas, conform studiului „Activitatea remarcabilă anti-Trichomonas vaginalis a plantelor utilizate tradițional de grupul indigen Mbyá-Guarani din Brazilia” realizat de Clara Lia Costa Brandelli în 2013.

Uretrita provocată de alte cauze

Pentru cauzele mai puțin frecvente, tratamentul va depinde de etiologie. În cazul virusurilor se indică terapia de sustinere, antivirală, antiinflamatorie, hidratare și repaus. Pentru uretritele provocate de iritanți se recomandă identificarea factorului iritant și îndepărtarea lui, purtarea lenjeriei din bumbac și evitarea hainelor strâmte.

Cum se previne uretrita?

Uretrita se poate preveni prin respectarea unor reguli care reduc atât riscul de infecție, precum o igienă corespunzătoare, protejarea în timpul actului sexual, cât și expunerea la factorii cauzatori prin evitarea utilizării substanțelor iritante sau a traumatismelor.

Uretrita și alte infecții ale tractului urinar se previn prin:

  • Menținerea igienei perineale.
  • Utilizarea prezervativului în timpul actului sexual.
  • Limitarea numărului de parteneri sexuali.
  • Evitarea utilizării substanțelor chimice precum deodorante, spermicide sau loțiuni.
  • Evitarea actul sexual până când simptomele dispar sau până la terminarea curei de tratament
  • Hidratare adecvată.
  • Evitarea traumatismelor uretrale.

Ce se întâmplă dacă uretrita nu este tratată?

Atunci când uretrita nu este tratată, aceasta poate să ducă la transmiterea infecției către partener și apariția diferitelor complicații, unele mai frecvente, altele mai rare. Aceste complicații includ:

  • cistita sau pielonefrita
  • disfuncții sexuale
  • sindrom uretral cronic
  • infertilitate
  • epididimită la bărbați
  • boală inflamatorie pelvină la femei
  • edem penian
  • abcese periuretrale
  • stricturi uretrale post-inflamatorii
  • limfangită peniană
  • sarcina ectopică

Uretrita vs. alte afecțiuni ale tractului urinar

Uretrita reprezintă inflamația ureterului și este diferită de alte afecțiuni ale tractului urinar, atât din punct de vedere al localizării, cât și al etiologie, manifestărilor și modalităților de tratament.

Uretrita vs. ITU

Uretrita este inflamația ureterului, pe când infecțiile de tract urinar se referă la infecția oricărei părți a tractului urinar, inclusiv ureterul. Infecțiile de tract urinar sunt cauzate de bacterii, în special de E.coli, pe când uretrita poate fi cauzată de infecțiile cu transmitere sexuală, dar și de iritanți sau traumatisme. Uretrita se manifestă prin disurie și secreție uretrală, iar infectiile urinare prin disurie, polakiurie, urgență micțională și urină tulbure.

Uretrita vs, cistita

Uretrita și cistita sunt două tipuri de infecții ale tractului urinar, dar diferă localizarea, una la nivelul ureterului, iar cealaltă la nivelul vezicii urinare. Ambele pot fi cauzate de bacterii, iritanți sau traumatisme, dar agenții patogeni implicați diferă, în cazul uretritei cele mai incriminate bacterii sunt Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia, pe când în cazul cistitei este frecventă infecția cu Escherichia coli. Antibioticele folosite pot fi diferite la cele 2 tipuri în funcție de agentul etiologic.

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Dr. Adriana-Valentina Seicareanu

Medic rezident Psihiatrie la SCJU Constanța. Am absolvit Facultatea de Medicină din Brașov. În perioada studenției am fost implicată activ în proiectele asociațiilor studențești, atât la nivel local, ocupând diferite poziții, cea mai importanta cea de Vicepreședinte Relații Interne, cât și la nivel național. Am făcut parte din echipa de organizare a primei ediții a Congresului Medical pentru Studenti și Tineri Medici din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?